Afară plouă torenţial, melancolic şi obosit, trăgând alene dintr-o ţigară şi sorbind un vin ieftin cu un gust oribil dar care e capabil să-mi schimbe starea de fiecare dată când apelez la el, privesc spectacolul ce-l oferă natură, stropii atât de hotărâţi în drumul lor se strivesc cu putere de geamuri şi de pereţi iar şi iar, lăsându-se în voia conducătorului lor vântul care pare că-i poartă spre pierzanie, obligându-i să se izbească de tot ce întâlnesc în cale... asta e prima impresie, căci analizând mai bine, se poate observa că ei se grăbesc spre a atinge pământul, acolo unde se vor uni, acel strop care îţi atinge neajutorat geamul, este o parte dintr-un tsunami, ei ştiu că doar împreună vor putea învinge, căci asta e singurul lor scop, nu au raţiune, nu le pasă, nu-i interesează, le este egal că udă o floare sau şterg de pe harta un continent, cred că fiecare vrea să fie în faţă, de aceea se rostogolesc mereu... blândă şi neiertătoarea natură, îmi place cum sună asta... dar noi oamenii, noi ce ne dorim de fapt?
Suntem împreună şi totuşi separat, ne iubim apoi cu uşurinţă ne putem urî! De unde venim şi unde ne vom duce?
Putere!
Bani!
Astea oare sunt singurele cuvinte care ne motivează? Singurele cuvinte care ne fac să ne înclinăm existenţa către materie... câţi dintre noi ştiu oare că banii şi puterea sunt de fapt nişte unelte, nimic mai mult, şi că adevărata esenţă sunt de fapt trăirile?
Trăirile pe care aceste unelte de soi ni le pot oferi sunt atât de intense, indiferent cum le-am folosi acesta este singurul lucru garantat, trăirile, senzaţiile. Disperarea şi satisfacţia sunt vecine depinde pe care o alegi, e o chestie care ţine numai de opţiune, prin acţiunile tale tu alegi la care capăt al sabiei vrei sa fii, nu samurai se apăra cu katana şi cu acel cuţit, de aceste arme nu se desparte decât mort, şi totuşi atunci când este învins, i se taie capul cu propria sabie sau pentru as-i spala ruşinea trebuie să-şi facă harakiri cu propriul cuţit, aceste arme i-au stat alături toată viaţa, i-au salvat-o deatatea ori, iar acum s-a terminat, la fel ca banii şi puterea, katana şi cuţitul nu au suflet sau raţiune, şi nu le pasă dacă apară o viaţă sau o distrug pentru ele este acelaşi lucru, depinde doar de noi nu doar cum le dobândim ci mai ales cum le folosim...
Mai trag un fum din nociva-mi ţigara şi mă aşez pe singurul scaun rămas, închid ochii şi ascult liniştea, pentru prima oară în viaţa mea e linişte... în propria-mi realitate şi în mintea mea, sunt liniştit şi mai ales singur...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu